Martirii de la Beliș

Un episod de tristă amintire.
Evenimentele tragice de la Beliş din anul 1918

Un moment tensionat din istoria contemporană a României, în perioada de sfârşit a Primei Conflagraţii Mondiale, s-a derulat în comuna Beliş din Munţii Apuseni. În aria localităţii, în partea din vale, existau mai multe întreprinderi de exploatare forestieră, în vreme ce, în partea din capăt a văii, se găsea castelul magnatului Urmánczy, de origine armean.

Proprietăţile lui se întindeau asupra mai multor comune de moţi, cuprinzând în jur de 28.000 de iugăre, cea mai mare parte din acestea conţinând păduri de brad de o mare valoare.

În anul 1918, bătrânii şi femeile din localitate erau tributarii lui Urmánczy, dar fără a dispune de case sau mijloace proprii de subzistenţă. Cei care lucrau la exploatările silvice ale lui Urmánczy şi ale societăţii forestiere „Kalotaszegi” (din Călăţele) mai aveau alături prizonieri de război sârbi, italieni şi ruşi. Aceştia lucrau în condiţii foarte grele, la fel ca şi localnicii.

Pe data de 3 Noiembrie 1918, proprietarul Ioan Urmánczy, pe fondul izbucnirii la Budapesta a unei puternice revoluţii, a părăsit castelul de la Beliş, plecând în capitala Ungariei unde avea un frate, deputatul Nándor Urmánczy. Plecarea lui la Budapesta s-a impus din teama unei revolte locale, mai ales în condiţiile în care, şi la Beliş, sosiseră deja primele veşti legate de tensiunile derulate pe plan naţional care afectaseră profund şi dubla monarhie.

În acest nou context creat, prizonierii de război, cei care lucraseră la întreprinderea forestieră din Beliş, au abandonat lucrul şi s-au prezentat la direcţiunea întreprinderii, cerând să li se dea alimente de drum, iar apoi să fie lăsaţi să plece acasă. În condiţiile în care au fost refuzaţi, aceştia s-au revoltat, luând cu asalt magazia cu alimente. În paralel, ei au produs şi victime omeneşti în rândul funcţionarilor locali: l-au ucis pe magazioner, au acaparat provizii, au dat foc întregii întreprinderi şi depozitului de lemne, iar apoi au jefuit castelul lui Urmánczy.

Jandarmii maghiari, care în prealabil fugiseră din comună, l-au informat imediat prin telefon pe Urmánczy la Budapesta despre cele întâmplate. Acesta, la rândul său, a dat un anunţ în ziarul „Pesti Hirlap”, chemând în ajutor un număr de soldaţi pentru a-i trimite la Beliş în vederea restabilirii ordinii. Dată fiind situaţia, s-a conturat aşa-numitul Detaşament Urmánczy care era compus din 65 de oameni, mulţi dintre ei fiind ofiţeri şi subofiţeri bine înarmaţi şi susţinuţi chiar de către Ministerul Maghiar de Război. Detaşamentul în sine a fost pus sub conducerea căpitanului Antal Dietrich.

Soldaţii aveau soldă specială pentru această expediţie şi au beneficiat inclusiv de un tren propriu. Sosind în halta Bologa, trupele au sechestrat câţiva moţi pe post de călăuze şi interpreţi. La Morlaca, ei au început să producă victime. În ziua de 7 Noiembrie, detaşamentul a sosit la Călăţele. Debarcând din tren, trupele au continuat drumul înspre Beliş, iar toţi cei întâlniţi în cale au fost luaţi prizonieri sau împuşcaţi pe loc.

Sosirea detaşamentului în comună a fost anunţată prin împuşcături, soldaţii organizând o adevărată vânătoare de oameni. Mulţi dintre localnici au fost împuşcaţi, iar femeile nu au fost cruţate nici ele. Ulterior, detaşamentul s-a instalat în castelul lui Urmánczy, iar un număr de patru mitraliere au fost aşezate în patru direcţii, în turnul castelului. Odată ocupat castelul s-a trecut la jefuirea caselor ţăranilor din localitate.

Căpitanul Dietrich a dispus adunarea şi arderea cadavrelor pentru a se şterge urmele masacrului. Au fost sechestraţi trei ţărani din comună care, cu ajutorul unui car cu boi, au adunat toate cadavrele. Unul dintre ei a fost forţat, apoi, să le pună în jăraticul depozitului de cherestea incendiat. Au fost aruncaţi în foc 25 de morţi, între care cinci femei. Nu se ştie precis, nici azi, numărul celor care au fost asasinaţi. Se ştie, însă, sigur faptul că numărul lor a fost mai mare de 45. (Vezi Aurel Gociman, Măcelul de la Beliş din 1918, Clusium, 1995)

Din cauza impactului deosebit pe care l-a avut evenimentul, Sfatul Naţional Român a decis să deschidă o anchetă la Beliş pe data de 12 Noiembrie 1918. Cele întâmplate au fost raportate, în detaliu, puterilor aliate din primul război mondial, generând multă indignare pe plan naţional şi internaţional deopotrivă.