Horea

Horea – Erou al Naţiunii – Traseu de Istorie şi Mister

1. Familia lui Horea

• Prima menţiune documentară despre familia lui Horea se află în urbariul din 1746 al Domeniului de Sus al Zlatnei. Acolo, în lista iobagilor fiscali din comuna Râu Mare, este înscris numele văduvei lui Teodor Nicula, tatăl lui Horea, şi cel al fiilor ei: Vasile Nicula Urs (alias Horea), Găvrilă, Petru Nicula şi Damian Nicula. Se mai precizează în document şi faptul că mama lui Horea, văduva, avea o avere modestă: un cal, două vaci, patru junici, opt oi, pământ de arătură de o găleată şi fânaţ de un car de fân.

2. Primii ani

• Horea/Nicula Vasile Urs, născut în anul 1730 la Arada/Albac. Acest loc este unul foarte pitoresc. De la Gura Albacului, unde pârâul cu acelaşi nume se varsă în Arieşul Mare, un drum de vale urcă paralel până în mijlocul Arăzii (azi comunea Horea). Pe la jumătatea acestui drum, o potecă ce apucă în stânga, după ce urmează pentru scurt timp pârâul Fericet, urcă printre case şi fânaţe,  în coastă, până la vârful dealului numit „Pe Fericet”. Acolo sus, pe muchia dealului, cu o largă privelişte până în Munţii Bihorului, sub un frasin uriaş cu descendent până azi se afla Casa lui Horea.
• Această casă este o construcţie simplă de lemn, cu bârne cioplite de brad, cu intrarea de către apus şi cu două despărţăminte, o tindă şi o cameră de locuit cu două ferestre, una către răsărit, iar cealaltă orientată către miazăzi. Uşa camerei este dintr-o singură scândură mare de brad, iar pereţii, în interior şi exterior, erau nespoiţi, aşa cum se obişnuia în munţi pentru a rezista mai mult. Legenda spune că, odinioară, pe grinda principală a casei păstra încrustat numele proprietarului: Nicula Urs.
• Numele de Horea este o poreclă, ea neexistând până la el în onomastica românească. Această poreclă i-a fost dată de popor, deoarece ştia să cânte, „a hori”. În anul 1784, când a început răscoala, el avea 54 de ani, era căsătorit cu Ilina şi avea doi copii: Ion şi Luca. În prima parte a tinereţii sale, Horea se ocupa cu lemnăritul, fiind şi constructor de biserici ortodoxe din lemn. Tradiţia îi atribuie construirea bisericii din Cizer, respectiv biserica de lemn din satul Bodia-Sălaj.
• În cazul bisericii din Cizer, aceasta a fost construită pe cheltuiala comunităţii. Contractul pentru ridicarea construcţiei l-a încheiat Nicula Ion a Neamţului, o rudă a lui Horea, iar suma de bani constituind chezăşia era de 44 de florini pentru care Horea era garant. Dovada că Horea a condus echipa este chiar inscripţia cu litere chirilice de pe cupola arcuită din partea de nord a naosului: „lucrat Ursu H(orea)”.

3. Portretul lui Horea

• Generalul Sturm, comandantul regimentului de dragoni Württemberg şi Berlichingen, îl descrie pe Horea în felul următor: „Horea sau Ursu Nicula, în vârstă de 48-50 de ani, ţine de biserica din Albac unde nu are nicio avere, ci se ţine pe la prieteni. Este de statură mijlocie, la trup este mai mult subţiratic decât gros. Are părul castaniu deschis şi scurt, mustaţă aproape roşcată, faţa prelungă, ovală, ciupită (de vărsat) şi pistruiată, nas mic şi foarte ascuţit, dar mai ales pleoapele de sus şi de jos sunt roşii deschise şi cărnoase. Şi la mers şi la stat se ţine drept. Poartă îmbrăcămintea obişnuită pe domeniul Zlatnei, adică un suman negru mai până la genunchi tivit pe amândouă laturile cu albastru, cioareci albi ungureşti mai mult strâmţi decât largi; în picioare poartă cizme pe jumătate încheiate cu şireturi; acum poartă cojoc lung de oaie cu lâna întoarsă înlăuntru, în cap căciulă neagră obişnuită şi în mână mai mult un băţ subţire de alun.”

4. Horea – Militarul cu ştiinţă de carte

• Departe de a fi fost doar un simplu ţăran cioplitor în lemn, după cum mărturiseşte în scrierile sale şi Lars von Engerström, înalt demnitar al Masoneriei Suedeze, Ambasador al Regatului Suediei la Viena, Horea era şi militar, în consecinţă, deţinea noţiuni de strategie (dovedite din plin în timpul derulării răscoalei) şi avea ştiinţă de carte.
• În arhiva Comisiei Jankovics (cea care l-a anchetat pe Horea) se păstrează două scrisori originale pe care Horea le-a adresat viceşpanului domenial din Câmpeni, un anume Gheorghe Bistrai, despre care Alexandru Chendi, un funcţionar care îl cunoştea pe Horea, a declarat că „sunt scrisorile lui Horea”.
• Pe lângă aceasta, s-a mai păstrat o poruncă a lui Horea, din noiembrie 1784, prin care ţăranii erau chemaţi să se adune pentru noi acţiuni la Geoagiu lângă Mureş.

5. Simbolurile misterioase ale lui Horea…

• Existenţa celui care a fost Horea, simbol al luptei ţăranilor români din Transilvania pentru dreptate socială şi eliberare naţională în perioada domniei împăratului Iosif al II-lea, a fost marcată şi de mult mister. Simbolurile asociate numelui său trimit la o lume tainică pe care doar cei  iniţiaţi o pot înţelege în profunzime.
• După ce răscoala din 1784 a fost înfrântă, iar conducătorii ei capturaţi, două din obiectele personale ale lui Horea au ajuns în mâna contelui Kray: un inel de argint aurit cu o piatră ovală de carneol de 3 cm, respectiv un amulet din piatră galbenă deschisă (astraea corallis) în formă de inimă. 

• Tot o inimă, dar străpunsă de o spadă, evidenţiază şi francmasonul suedez Lars von Engeström atunci când relatează despre răscoala lui Horea. Simbolul inimii redat de înaltul demnitar din nordul Europei prezintă în circumferinţă şi o scurtă inscripţie referitoare la celebrul conducător al răscoalei din anul 1784: Hora Rex Daciae.

6. Drumuri spre Viena: vizitele lui Horea la Împărat 

• Ca urmare a înrăutăţirii soartei iobagilor români din Munţii Apuseni, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, asistăm la o adevărată avalanşă de petiţii din partea satelor moţeşti către autorităţi, inclusiv cele de la Viena.
• Istoriografia românească a consemnat numai trei călătorii ale lui Horea la Viena, dar în realitate ele au fost patru. Aceasta informaţie reiese clar din depoziţia făcută de Cloşca în fata comisiei de anchetă din luna februarie 1785 de la Alba Iulia: “Dânşii au fost în trei rânduri la Viena. Întâia dată (1779) Horea, Cloşca, Dumitru Todea Bută şi un alt locuitor din comuna Râu Mare cu numele de Gavrilă. În călătoria a doua (1780) au fost Horea, Cloşca, Cristea Nicola şi Gavrilă Onu din comuna Râu Mare. Iar în călătoria a treia (1782) au fost la Viena Horea, Cloşca, Simion, vărul lui Dumitru Todea din Râu Mare şi Popa Dumitru din Certeju (sat în componenta orasului Câmpeni). Horea, adaugă Cloşca, a mai fost încă o dată, pentru a patra oara, la Viena, şi anume în postul Crăciunului din 1783 şi de astă dată s-a întors acasă numai târziu, pe la Paşti (1784). Călătoria până la Viena au făcut-o întotdeauna pe jos şi fiecare călătorie tinea câte patru săptămâni la dus şi alte patru la întors şi pe lângă acelea mai trebuia să aştepte la Viena câte patru săptămâni şi chiar mai multe.”
• Petiţiile le-au întocmit în două rânduri nobilul Samuel Marti din Abrud şi a treia oară Ştefan Francisc Enedy din Viena, “care a fost cu dânşii în audientă la împăratu”. Petitiile au fost redactate în limba latină.
• Prima dată Horea a fost în audientă la împărăteasa Maria Tereza şi de alte trei ori la împăratul Iosif al II-lea. În cea de-a patra călătorie, Horea a fost însoţit de o numeroasă delegaţie pe care raportul Curţii Imperiale nu o precizează. Ultima audientă la împăratul Iosifal II-lea a avut loc în 1 aprilie 1784, Horea depunând o petiţie în numele comunelor Râu Mare, Vidra, Câmpeni, Bistra, Musca, Baia de Arieş Bucium, Abrud şi Cărpiniş. În petiţie se preciza că, desi s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, n-au obţinut nici o uşurare a soartei lor, ba mai mult, din cauza asupririi funcţionarilor domeniului şi comitatului, oamenii abia mai pot rămâne pe la casele lor. Călătoriile şi audientele, precum şi petiţiile depuse de Horea şi Cloşca, împreună cu alţi delegaţi ai satelor din Munţii Apuseni, au reprezentat un capitol important al luptei moţilor pentru libertatea iobagilor români din Transilvania.

7. Momente cheie din timpul răscoalei din 1784

• Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să-i îndrume să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia.

• La 2 noiembrie 1784, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii. Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite.
• Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brabişca, pe Valea Mureşului, iar în următoarele două zile ţăranii distrug şi ard toate curţile nobililor. O mulţime de nobili şi preoţi unguri a fost executaţi.
• La 5 noiembrierăscoala ajunge la Deva, dar eşuează în încercarea de a cuceri oraşul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraş un ultimatum, care rezuma ideile politice şi sociale ale răscoalei: „Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”.
• La 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă. Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni.
• Prin trădare,la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Jankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia.

8. Horea neagă acuzaţiile…

• Comisia de anchetă a început primele audieri ale conducătorilor răscoalei la începutul lui ianuarie 1785. Audierea lui Horea a fost deschisă în ziua de 28 ianuarie, fiindu-i puse 119 întrebări pe parcursul a 7 audieri. Comisia a fost dezamăgită, deoarece acesta a negat şi cele mai evidente lucruri şi acţiuni la care a luat parte.
• Audierea s-a încheiat la 26 februarie 1785, hotărându-se condamnarea la moarte pentru următoarele acuzaţii: instigarea la revoltă în comitatele Hunedoara, Zarand şi Alba; s-a aşezat în fruntea poporului răsculat, îndemnându-l să ucidă pe magnaţi, nobili şi cetăţeni; amăgirea poporului că are înscris din partea Împăratului să execute planul său.

9. O execuţie cumplită

• La 28 februarie 1785, la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, erau executaţi prin tragere pe roată Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii Răscoalei din 1784. Pentru ziua execuţiei au fost aduşi, sub drastică poruncă împărătească, câte trei oameni bătrâni şi trei mai tineri, din 419 localităţi din comitatele răsculate ale Transilvaniei: în total 2.515 oameni.
• Execuţia prin tragere pe roată s-a desfăşurat după Codex Theresianum. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului.

10. Răscoala din 1784 a avut ecou pe plan continental

• Evenimentele petrecute în Transilvania între anii 1784-1785 au stârnit mai mult decât un ecou. Ele au provocat un puternic răsunt de la Atlantic la Urali, din Peninsula Iberică până în Peninsula Scandinavă.
• Această arie largă de răspândire s-a putut contura datorită presei din acea vreme. Broşuri, tipărituri, pamflete europene au preluat şi au sistematizat informaţia apărută în presă, au adăugat un plus de comentariu, multiplicând, astfel, informaţiile despre răscoală.
• Dovada acestui impact internaţional se reflectă şi în luările de poziţie ale unor mari personalităţi ale vremii. Marele gânditor francez Jacques-Pierre Brissot, ilustru francmason , într-o scrisoare deschisă către Împăratul Iosif al II-lea, menţiona faptul că „Horea şi-a făcut datoria sa, iar eu apăr cauza românilor care au dreptul de a se revolta atât timp cât vor fi sclavi şi nefericiţi”
• În nordul Europei, autorităţile suedeze au fost informate de către Lars von Engeström, emisar la Viena, înalt demnitar al Marii Loji a Suediei, în legătură cu situaţia tragică a lui Horea şi a răscoalei pe care a condus-o. Evidenţiind latinitatea românilor, el justifică, la rândul său, revoltele ţăranilor conduşi de Horea prin aceea că aceştia fiind menţinuţi într-o stare de sclavie nu aveau niciun fel de drepturi.
• Ecoul internaţional al Răscoalei lui Horea din 1784 a contribuit decisiv la fixarea problematicii româneşti din Transilvania în dezbatere europeană.