Avram Iancu

Avram Iancu – Craiul Munţilor

Istoricul Gelu Neamţu, în cartea sa intitulată Avram Iancu. Mit, realitate, simbol, consideră faptul că data naşterii lui Avram Iancu este 28/30 August 1824. Considerat a fi erou al românilor din Munţii Apuseni, el s-a distins în calitate de avocat și revoluționar pașoptist, fiind conducătorul moţilor în anii revoluției de la 1848-1849, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare maghiare aflate sub conducerea lui Kossuth Lajos.

Familia

S-a născut în Munții Apuseni într-o familie de țărani moți înstăriți. Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta. Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost pădurar, apoi jude domenial. Avram Iancu a urmat școala primară în sat și, probabil, pe cea din Câmpeni. Mama lui Avram Iancu a fost Maria Gligor. Cei doi copii ai familiei Iancu au fost Ioan (1822-1871) și Avram.

Studii

Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, în crângul Târsa, unde l-a avut învățător pe Mihai Gomboș, fiind apoi mutat de părinți la Poiana Vadului și Câmpeni. Acolo a absolvit școala, având vârsta de 13 ani. Gimnaziul l-a urmat la Zlatna, începând cu anul 1837, finalizând cursurile în anul 1841. S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj. Din anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj.

Carieră

În anul 1846 a încercat să ocupe o funcție administrativă, solicitând să fie primit într-o slujbă de practicant fără salariu. Cererea sa a fost, însă, respinsă de guberniu, deoarece provenea dintr-o familie de iobagi, doar nobililor fiindu-le aprobate asemenea funcții. După câteva săptămâni s-a înscris în calitate de cancelist la Târgu-Mureș, la Tabla Regească. Examenul de avocat l-a trecut în luna martie 1848. În preajma izbucnirii revoluției pașoptiste maghiare din Ungaria și Transilvania, la 15 martie 1848, Avram Iancu activa în calitate de cancelist la Târgu-Mureș.

În focul revoluţiei

La 26 martie 1848, în casa în care locuia Avram Iancu la Târgu-Mureș, a avut loc o întrunire a tinerilor români pentru a-l asculta pe Nicolae Bârle care sosise de la Blaj, unde avusese loc o întrunire a intelectualilor români. Sfatul tinerilor a decis ca, în duminica Tomii, să se țină o adunare națională la Blaj, cu scopul „de a se face pașii necesari în cauza națională”.

La 1 aprilie 1848, Avram Iancu, alături de alți tineri români printre care Alexandru Papiu-Ilarian, Samuil Poruțiu și Florian Micaș, a sosit la Blaj, luând parte la consfătuirea politică. De la Blaj, Avram Iancu a plecat în munți, la moți, unde a ajuns pe data de 6 aprilie. La această dată s-a desfășurat adunarea românilor de la Câmpeni, iar în zilele următoare a luat parte la întrunirile convocate de Simion Balint și Ioan Buteanu. Atunci, au fost convocate întruniri ale poporului la Abrud, Câmpeni și Bistra pentru a se dezbate punctele unui memoriu ce urma să fie remis guberniului. Avram Iancu a contribuit la aceste adunări prin informațiile aduse de la Blaj, iar Buteanu prin cele aduse de la Cluj. Avram Iancu, împreună cu Simion Balint, au pornit prin satele de mai sus de Câmpeni, pe Râul Mare și Râul Mic pentru a mobiliza oamenii în vederea unei acțiuni politice. În această perioadă, în urma informărilor venite din partea unor funcționari maghiari din zonă, Avram Iancu a fost catalogat de către autorităţi drept „primejdios”, ordonându-se, astfel, arestarea lui. Invitat la Târgu-Mureș de către președintele Tablei Regești, Avram Iancu a plecat spre acest oraș. A scapat de arestare, deoarece guberniul nu emisese ordinul în sine. După discuția cu președintele Tablei, Iancu s-a întors urgent spre casă, făcând pe drum un singur popas, la Blaj, unde s-a pus la curent cu deciziile politice ale fruntașilor români.

La Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat, alături de Ioan Buteanu, în fruntea a 2000 moți. El a fost primit cu entuziasm de românii prezenți la adunare. Iancu, Buteanu și Papiu-Ilarian au prezentat revendicările românești în acel loc. Reprezentanții autorității publice, veniți să citească ordinul de dizolvare a adunării, au fost nevoiți să le acorde celor trei tribuni certificate de bună purtare, dar și asigurarea că nu vor suporta consecințe ulterioare. Lozinca sub care Avram2 Iancu mobilizase oamenii era „Voi sunteți poporul!”

Avram Iancu – Craiul Munţilor

La 1 mai 1848, numeroasa ceată a moților s-a întors acasă, condusă fiind de Avram Iancu. În munți, Iancu a început să mobilizeze românii pentru participarea la a doua Adunare Națională de la Blaj, programată pentru 3/15 mai 1848. Moții nu au mai așteptat deciziile politice ale austriecilor sau maghiarilor, ei încetând din proprie inițiativă să se mai considere iobagi. Au refuzat să mai presteze slujbe iobăgești și să mai plătească taxele urbariale.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, prezidată de episcopii Lemeni și Șaguna, Avram Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește. Iancu a sosit la Blaj în data de 15 mai și a luat parte la toate discuțiile, iar moții săi au asigurat paza și ordinea adunării la care au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni. De asemenea, Avram Iancu a vorbit românilor, expunându-le și explicându-le revendicările națiunii române din Transilvania.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj, care a ținut 8 zile. La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania. Comisarul maghiar Vay a încercat să îi determine pe țăranii români să plece acasă și să renunțe la revendicări, iar pe fruntașii români, printre care și Avram Iancu, să îi mituiască pentru a-i trimite pe țărani acasă. Atât Iancu, cât și ceilalți fruntași, l-au refuzat pe comisar. Românii au cerut la această adunare națională încetarea persecuțiilor împotriva lor, care luaseră amploare mai ales după ștergerea iobăgiei, ridicarea stării de asediu și reintroducerea ordinii prin intermediul legii, nu al forței. La 30 septembrie Iancu a plecat de la Blaj înapoi în munți, însoțit de moții săi.

La 19 octombrie 1848, Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina. El a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect”, iar Ioan Bălaș și Ioan Constantin Boeriu în calitate de viceprefecți. Baza juridică a organizării Landsturm-ului românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, care „a solicitat înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară”. La 17 octombrie 1848, înarmarea românilor este confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu.
Primele tabere de instrucție ale Legiunii Auraria Gemina, numite în epocă și lagăre (loagăre de către țăranii români) au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina, fiind mobilizate la 19 octombrie 1848. Tabăra de la Câmpeni a avut rolul de a concentra combatanții Legiunii Auraria Gemina și de a-i instrui pentru luptă. Comandantul ei, tribunul Nicolae Corcheș, s-a dovedit a fi un bun organizator, din această tabără provenind luptători buni care au participat la multe dintre luptele duse în anul 1849.

La 19 și 20 ianuarie 1849, Avram Iancu a participat la o întrunire la Zlatna, la care au participat toți prefecții români care au putut, precum și revoluționari români refugiați din Muntenia. Scopul era stabilirea planului de acțiune în noua situație când, după ofensiva din luna decembrie a generalului maghiar de origine poloneză Josif Bem, Transilvania era aproape integral cucerită de armata maghiară. Luptătorii români din Munții Apuseni abia aveau la dispoziție 800 de puști la un număr de câteva mii de combatanți, iar aprovizionarea cu hrană era problematică.

La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele maghiare. La sfârșitul lunii aprilie 1849, deputatul maghiar de origine română Ioan Dragoș a fost trimis de Kossuth Lajos pentru a-i convinge pe români să depună armele, pentru că, prin rezistența lor, țineau blocate prea multe trupe maghiare. Acestea erau necesare în alte părți ale Transilvaniei pentru a se opune trupelor austro-ruse care pregăteau contraofensiva, din Moldova și Muntenia.

La 6 mai 1849, în timp ce moții duceau tratative de pace cu Ioan Dragoș, maiorul Hatvani Imre a intrat prin surprindere cu trupele sale în Abrud, acesta fiind considerat de români un act de trădare din partea maghiarilor. A doua zi, mobilizarea românilor începuse deja, iar la 8 mai a început prima bătălie pentru Abrud, condusă de Avram Iancu care s-a încheiat la 10 mai prin evacuarea orașului de către trupele maghiare care au supraviețuit.

La 15 mai 1848 maiorul Hatvani a ocupat din nou Abrudul, după ce își completase trupele decimate. A urmat a doua bătălie de la Abrud, care s-a încheiat la 18 mai 1848 cu înfrângerea gravă a trupelor maghiare. În total, maiorul Hatvani a pierdut cca 5.000 soldați și toată artileria, iar deputatul Dragoș a fost ucis (în prima bătălie de la Abrud).

La 8 iunie 1849, împotriva românilor din Munții Apuseni, a pornit cea mai mare forță militară maghiară care atacase zona până în acel moment, peste 4.000 soldați cu 19 tunuri și 4 baterii de rachete, condusă de colonelul Kemeny Farkas. A rezultat a treia bătălie de la Abrud, care a început la 11 iunie și s-a încheiat la 17 iunie (luptele începuseră încă din 8 iunie, pe drumul spre Abrud). Armata maghiară, suferind de foame și pierzând mulți oameni în luptă, încercuită fiind în Abrud, a fost silită să abandoneze orașul și să retragă, având cel puțin 500 soldați morți în luptă.

Negocieri româno-maghiare. Emisarul Nicolae Bălcescu

La 14 iulie 1849, Kossuth Lajos l-a împuternicit pe revoluționarul muntean Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii și să treacă de partea lor, aceasta în contextul puternicei ofensive austro-ruse din Transilvania care amenința armata maghiară cu dezintegrarea. Lui Avram Iancu i se propunea de către Kossuth Lajos, în caz de împăcare, gradul de general în armata ungară și trecerea cu legiunea sa în Muntenia pentru a lupta acolo împotriva forțelor austro-ruse. Kossuth Lajos a semnat documentele necesare organizării unei legiuni românești care să lupte în cadrul armatei ungare la 15 iulie 1849. Bălcescu a ajuns în munți cu oferta maghiară la sfârșitul lunii iulie 1849, iar discuțiile cu conducătorii românilor din munți au durat 4 sau 5 zile. Avram Iancu i-a răspuns în scris lui Kossuth la 3 august 1849, arătându-i că, în condițiile date, cu armata maghiară înfrântă și armatele austro-ruse învingătoare și stăpâne în Transilvania, nicio discuție nu își mai avea rostul.

În timpul acestor discuții de pace, luptele cu armata maghiară nu au încetat. Combatanții Legiunii Auraria Gemina, comandată de Avram Iancu, s-au ciocnit la 2 și 4 iulie de trupele maghiare conduse de Velics Károly care au încercat să atace munții din direcția Aiud, dar au fost înfrânte de luptătorii tribunilor Fodor și Șerban. La 22 iulie, aceste atacuri maghiare au fost repetate, dar s-au soldat din nou cu o înfrângere venită tot din partea tribunului Fodor.

Kossuth Lajos l-a însărcinat pe revoluționarul pașoptist român Eftimie Murgu să meargă în munți la Avram Iancu pentru a-l atrage în ultimul moment de partea revoluției maghiare. Eftimie Murgu însă nu a putut răzbate în munți, fiind oprit la Ilia. Armatele austro-ruse erau în ofensivă în apropierea Munților Apuseni, iar armata maghiară în retragere.

Negocieri cu imperialii după înfrângerea revoluţiei maghiare

Imediat după terminarea ostilităților, reprezentanții austrieci trimiși de împărat în Transilvania, Wohlgemuth, Clam Gallas și Bach, au dat dovadă de ignorarea românilor și a contribuției lor la cauza Casei de Habsburg. De la bun început, meritele lor au fost diminuate, rău înțelese și suspectate fără motiv. Sacrificiile umane și materiale ale românilor nu au fost luate în seamă de Împărat. În schimb, generalul rus Luders l-a întrebat pe Avram Iancu despre doleanțele românilor, promițând să intervină pe lângă Țar pentru ei. Din acest motiv, Iancu și Axente Sever au trimis un memoriu generalului Luders, solicitând ajutorul Țarului pe lângă Împăratul austriac pentru câștigarea drepturilor cerute de români. Țarul a primit memoriul lui Avram Iancu, dar a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac, dar că va remite memoriul Curții imperiale, ceea ce a și făcut.

La 15 decembrie 1849, Avram Iancu a fost arestat de soldați austrieci la târgul de la Hălmagiu. Sub presiunea românilor, care se aflau în număr mare în acea zi la târg, soldații au fost obligați să îl elibereze, pretinzând că arestarea s-a făcut din greșeală. În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde se strângea o nouă delegație românească care dorea să ceară drepturi pentru românii din Transilvania. El a trecut prin Beiuș, ajungând la 6 februarie la Oradea, unde a fost întâmpinat cu entuziasm. La fel de bine a fost primit și la Pesta, fiind primit de generalul Haynau și baronul Geringer. Primul a dat în cinstea lui Avram Iancu un supeu, iar la balul organizat în aceeași seară a fost acompaniat de ofițerii superiori austrieci. Avram Iancu a plecat de la Pesta la 19 februarie, fiind fost primit de împăratul austriac la 8 martie 1850. Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef. În zilele următoare, Iancu a vizitat alte personalități austriece marcante. Apoi s-a întors acasă, fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor.

Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu, el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, Țarul își va schimba decizia, acordându-i lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a. Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost, inițial, propus pentru decorare cu Ordinul austriac „Corona de fier” clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat, de fiecare dată, să o facă.

În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou, aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări. La începutul anului 1851, Avram Iancu a fost chemat la prefectul poliției din Viena pentru a declara dacă acceptă sau nu decorațiile acordate și pe care le refuzase în repetate rânduri în anul 1850. El a expus, din nou, motivele pentru care refuza medalia austriacă, dar o accepta pe cea rusească. Declarația sa a fost considerată ca fiind ofensatoare pentru împăratul austriac. După 3 zile a fost din nou chemat la poliție pentru a fi întrebat dacă accepta decorația austriacă și, din nou, Avram Iancu a refuzat. După alte câteva zile, el s-a prezentat din proprie inițiativă la poliție, pentru a declara că persista asupra declarației sale inițiale, de a refuza decorația austriacă, spunând că o refuza cerând, în schimb, „să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor”. La scurt timp după aceasta i s-a pus în vedere să părăsească Viena în termen de 8 zile, la fel cum au pățit și alți fruntași români din delegație. Iancu a plecat din Viena la 21 februarie 1851 și nu s-a mai întors acolo niciodată.

Demersuri pentru drepturile moţilor

După întoarcerea de la Viena, Avram Iancu s-a implicat în lupta pe cale legală pentru obținerea drepturilor pentru moți. Aceștia își revendicau terenurile și pădurile pierdute în favoarea nobililor și a statului austriac pe vremea iobăgiei. Astfel, el a scris mai multe memorii în numele moților, adresate guvernului, iar unul dintre memorii a fost adresat chiar împăratului Franz Josef. Guvernul, însă, nu a răspuns, ci a trimis la fața locului comisii de investigație. Iancu a refuzat să se prezinte în fața acestora, îndemnându-i și pe moți să facă la fel.

Comisiile reprezentau o manevră a autorităților pentru a tărăgăna totul. În vara anului 1852, guvernatorul Transilvaniei l-a invitat pe Avram Iancu și pe Simion Balint la Sibiu, rugându-i să accepte mijlocirea comisiilor, mai ales că, în scurt timp, urma să aibă loc vizita Împăratului în Transilvania. Prefecții Avram Iancu, Simion Balint și Mihai Andreica l-au convins pe guvernator să ceară schimbarea traseului vizitei Împăratului. Inițial, traseul urma să străbată pe la Dobra, spre Deva și Săcărâmb, apoi prin Brad, Hălmagiu și Abrud, Alba Iulia, Sibiu, iar la întoarcere să treacă prin zonele locuite de secui și să iasă pe la Cluj și Baia Mare. Prefecții au reușit să obțină modificarea traseului pe la Muntele Găina, Vidra de Sus și Câmpeni. În schimb, Guvernatorul i-a cerut lui Iancu să medieze o înțelegere între moți și Fisc, ceea ce Iancu a refuzat categoric, pe motiv că pădurile au fost ale moților dintotdeauna. Situația era, din nou, în impas, dar toți au sperat că se va rezolva atunci când Iancu va vorbi cu Împăratul la trecerea sa prin Vidra de Sus. Avram Iancu s-a ocupat intens de pregătirile pentru întâmpinarea împăratului, iar la 19 iulie 1852 s-a primit înștiințarea oficială că Suveranul și-a modificat ruta după cum i se solicitase.
Avram Iancu refuză întâlnirea cu Împăratul
La 21 iulie 1852, Împăratul a sosit pe Muntele Găina, unde ar fi trebuit să fie întâmpinat de Avram Iancu. Acesta, însă, nu s-a prezentat și nimeni nu a putut să îl găsească. Mama lui Avram Iancu l-a întâmpinat călare, în fruntea unui banderiu de femei, iar la oprirea în fața casei lui Iancu, Alisandru l-a întâmpinat pe Împărat. Toți se așteptau ca Avram Iancu să se afle la Câmpeni, dar acesta nu a apărut nici aici. Prietenii lui Iancu au spus că e bolnav, ca să îl scuze în fața Guvernatorului, iar seara au încercat să îl convingă pe Avram Iancu să se întâlnească cu Împăratul a doua zi, la Roșia Montană. Abia acum a declarat Iancu că nu are de gând să se întâlnească cu Franz Josef.

Moartea unui erou

În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. A fost îngropat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”. La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au fost trase în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.

Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie pentru a fi la priveghi. Ceremonialul funebru a început la ora 14, în data de 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru. În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă, în semn de onoruri militare. Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat simplu: „AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE).